Dragi prieteni, iubitori de sport, natură și voie bună,

Haideți cu noi sâmbătă, 29 octombrie, la Velocrosul castanilor, să descoperiți frumuseţea toamnei pe Domeniul Cantacuzino de la Floreşti!

Asociația Sportivă a Domeniului Cantacuzino ne dă întâlnire la prima ediție a unui eveniment sportiv dedicat întregii familii – cu probe accesibile de ciclism si alergare. Totul, într-un cadru natural deosebit, întins pe o suprafață de peste 150 hectare: prin parcul de preumblare, parcul de vânătoare şi zona împădurită a Domeniului Cantacuzino, pe aleile cu castani si nuci.

Când? Sâmbătă, 29 octombrie 2022, începând cu ora 9:30

Unde? Chiar pe Domeniul Cantacuzino, din Florești, Prahova, pe platoul de sub Palat & Turnul de apă, la umbra platanului de la 1860. Platanul secular este locul de start şi finish al competiţiilor sportive şi generatorul de energie pentru toţi cei prezenţi.

Probe & categorii de concurs

Puteți alege între alergare și bicicletă sau puteți participa la ambele probe. Traseul curselor (atât alergare, cât și bicicletă) este pe drumuri de pământ, pietriș și poteci din incinta Domeniului Cantacuzino. 

Alergare

CategorieVarstaDistantaOra Start
Copii6-8 ani500 m12:00
Copii9-11 ani500 m12:10
Copii12-14 ani1 km12:20
Copii15-17 ani3.5 km12:40
Adulti OPEN18+ ani6.5 km12:50

Ciclism

CategorieVarstaDistantaOra Start
Copii6-8 ani 1 km14:00
Copii9-11 ani1 km14:15
Copii12-14 ani3.5 km14:30
Copii15-17 ani6.5 km15:00
Adulti OPEN18+20 km15:00

Inscrieri

Înscrierile se fac online, prin completarea formularului, și se închid în data de 27 octombrie, ora 18.00.

În cazul ocupării locurilor înainte de termenul limită, ne rezervăm dreptul de a închide formularul de înscriere mai devreme de data menționată.

Înscrierea este gratuită și este posibilă participarea atât la proba de alergare, cât și la proba de ciclism.

Menţionăm obligativitatea căştii de protecţie pentru participanţii la probele pe bicicletă. 

Pentru participanții sub 18 ani este necesar consimțământul unui părinte/tutore legal prin completarea și semnarea unei declarații din partea acestuia la fața locului.

Consultați aici Regulamentul oficial.

Program 

  • 9:30 – 11:30 Sosirea participanților, preluare kituri
  • 12:00 START probe alergare
  • 14:00 START probe bicicletă
  • 17:00 PREMIERE

Pentru însoţitorii sportivilor recomandăm:

  • plimbare la pas pe domeniu
  • tur în zona ruinelor Palatului Micul Trianon şi Turn de apă
  • picnic la firul ierbii
  • participarea la atelierele creative susţinute de îndrumători

Specificaţii intrare şi parking:

  • intrarea participanţilor se face prin curtea Bisericii “Sf.Treime” sat Floreşti, com.Floreşti, jud.Prahova
  • parcarea auto este asigurată în curtea interioară a domeniului – acces direct din curtea bisericii
  • pentru relaţii eveniment – contact secretariat: 0729 290 498
 
Pentru vesti la firul ierbii, haideti si pe pagina de facebook a evenimentului!

Trasee